
Vicecampioana en-titre la handbal feminin, CSM Bucureşti, a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia cehă DHK Banik Most, scor 35-26 (20-10), în etapa a X-a din grupa A a Ligii Campionilor. CSM continuă să fie liderul grupei.
Principalele marcatoare pentru CSM au fost Neagu 9 goluri, Omoregie 6, Pintea 6, iar de la Banik Most s-a remarcat Andrişkova, cu 6 reuşite, potrivit news.ro.
În urma rezultatului, CSM Bucureşti continuă să fie lider, cu opt victorii, o remiză şi o înfrângere, pentru un total de 17 puncte.
În etapa a X-a mai sunt programate partidele dintre Odense – Brest Bretagne, Vipers – FTC Budapesta şi Krim Ljubljana – SG BBM Bietigheim.
Următorul meci pentru CSM Bucureşti va fi în 14 ianuarie, pe teren propriu, cu Odense.
În primele dispute ale grupei, CSM Bucureşti a obţinut rezultatele: 30-28 cu Krim Ljubljana, 33-26 cu Brest Bretagne Handball, 28-28 cu SG BBM Bietigheim, 31-27 cu Odense Handold, 40-25 cu DHK Banik Most, 29-35 şi 27-24 cu Vipers, 30-24 şi 33-29 cu FTC Budapesta.
Liderul CSM Bucureşti, Cristina Neagu, a început stagiunea în Liga Campionilor, de pe locul 3 al clasamentului golgeterilor all-time, cu 910 reuşite, după Anita Gorbicz (1016 goluri) şi Jovanka Radicevic (978). După zece etape, Neagu a adunat 985 goluri.
În grupa B din Liga Campionilor joacă şi campioana Rapid Bucureşti.
Trofeul este deţinut de formaţia norvegiană Vipers Kristiansand.