
sursa: shutterstock.com/
Alocaţiile de stat pentru copii vor crește, de la 1 ianuarie 2025, cu 10,4%, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
„Cei 3,6 milioane de copii, precum şi tinerii care frecventează liceele şi şcolile profesionale vor primi alocaţii de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar plăţile sunt gestionate de Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale Alocaţiile de stat pentru copii au crescut şi în ianuarie 2024, cu 13,8%. În luna august a acestui an, erau înregistraţi 3.478.329 de beneficiari de alocaţii de stat pentru copii, cei mai mulţi din Bucureşti (358.943) şi din judeţele Iaşi (195.033), Suceava (131.655), Constanţa (121.124), Bacău (119.483) şi Cluj (119.331), conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
-
VIDEO Instigare la revoluție și amenințări – Percheziții în București, în contextul alegerilor
Şase percheziţii au loc sâmbătă dimineaţă, în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, în dosare care vizează infracţiuni de promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, incitarea la ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Şase persoane urmează să fie duse la audieri. Sunt vizate persoanele care au amenințat cu moartea membri ai ONG-ului „Roma…
-
Ministrul britanic de externe: mâna Rusiei se vede în multe conflicte mondiale actuale
Ministrul britanic de externe, David Lammy, a declarat miercuri la o reuniune NATO că implicarea Rusiei poate fi văzută în multe dintre războaiele care au loc în prezent în lume în același timp îndemnând aliații NATO să “devină serioși” în privința cheltuielilor pentru apărare.