BREAKING

DiverseEconomicSocialȘTIRI

Iranul a anunțat că are în vedere suplimentarea locurilor din universități pentru studentele din Afganistan

După ce autorităţile talibane din Afganistan au interzis accesul femeilor la educaţie superioară, Iranul a anunţat că are în vedere suplimentarea locurilor din universităţi pentru studentele din ţara vecină care doresc să-şi continue studiile, transmite marţi DPA.

Iranul a mărit de 5 ori bugetul Universităţii din Teheran pentru bursele dedicate studenţilor din Afganistan, conform unui anunţ făcut marţi de agenţia de presă iraniană IRNA. Această măsură va permite învăţământului universitar iranian să susţină în acest an mai mulţi studenţi din Afganistan, în special femei, conform unui reprezentant al Universităţii din Teheran, conform Agerpres.

În prezent, un număr de 470 de studenţi afgani, dintre care aproximativ un sfert sunt femei, studiază la Universitatea din Teheran. Mai mult de jumătate dintre aceşti studenţi dispun de burse de studii.

După ce talibanii au luat măsura închiderii universităţilor pentru studente, Iranul a anunţat că este gata să le pună la dispoziţie acestora o serie de facilităţi speciale pentru a-şi putea continua studiile.

Related Posts