BREAKING

O aeronava s-a rasturnat pe aeroportul din Toronto

Sursa foto: X.com

Echipele de urgență au fost mobilizate pe Aeroportul Pearson din Toronto după un incident aviatic în care a fost implicat un avion al companiei Delta Airlines, care decolase de pe Aeroportul Internațional din Minneapolis, SUA, relatează SkyNews.

Potrivit informațiilor transmise de televiziunea CBC, aeronava s-a răsturnat în momentul aterizării, informează Reuters.

„Echipele de urgență răspund. Toți pasagerii și echipajul sunt contabilizați”, se precizează într-un comunicat emis de aeroportul din Toronto.

Conform relatărilor posturilor CBC și CP24 Media din Canada, până la opt persoane au fost rănite în urma incidentului.

„Există un accident de avion. Cu toate acestea, în acest moment, nu cunoaștem circumstanțele în care a avut loc”, a declarat agentul Sarah Patten de la Poliția Regională Peel din Ontario. „Am înțeles că majoritatea pasagerilor sunt teferi și nevătămați, dar încă încercăm să ne asigurăm, așa că suntem încă la fața locului și investigăm”, a adăugat Patten.

Deocamdată, reprezentanții Delta Airlines nu au oferit nicio reacție oficială cu privire la incident.

Anterior, aeroportul a postat imagini pe rețeaua X, în care arăta stratul de 53 cm de zăpadă care s-a acumulat în ultima săptămână, condiții ce ar fi putut influența siguranța aterizării.

Related Posts