Anunț important pentru militarii din România: Guvernul a decis continuarea plății sporurilor pentru orele suplimentare și zilele libere lucrate
Militarii din România vor continua să beneficieze și în 2025 de plata orelor suplimentare și a activității desfășurate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare, conform unui anunț făcut joi de Ministerul Apărării Naționale. Decizia vine după ce polițiștii au câștigat în instanță revenirea la sporurile aplicabile în noiembrie 2024.
Potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern, atât personalul militar, cât și polițiștii și polițiștii de penitenciare vor primi în 2025 aceleași drepturi financiare stabilite la finalul anului trecut. Acestea includ compensarea muncii prestate în zilele libere și plata orelor suplimentare, la nivelul stabilit în noiembrie 2024, se arată într-un comunicat transmis de AGERPRES.
“Resursa umană este, fără îndoială, cea mai importantă dintre cele pe care ne bazăm în angajarea misiunilor Armatei României. Măsura adoptată, în ședința de astăzi, de Guvernul României, prin care reluăm compensarea financiară a activității desfășurate suplimentar sau în zilele libere de personalul nostru, vine în continuarea unei serii de acțiuni întreprinse pe parcursul anului precedent, menite să ajusteze cadrul general al drepturilor financiare cuvenite personalului militar și civil din MApN și din Sistemul Național de Apărare. Acest complex de măsuri, pentru care am avut sprijinul întregului Cabinet, contribuie la creșterea gradului de atractivitate a carierei militare, atât prin îmbunătățirea retenției personalului în activitate, cât și prin creșterea interesului tinerilor de a îmbrățișa o carieră militară. Rămânem ferm angajați în această direcție de efort instituțional, în sprijinul oamenilor care își desfășoară activitatea în MApN și membrilor de familie ai acestora și, în egală măsură, pentru asigurarea unui tratament echitabil față de militarii în rezervă și în retragere”, a declarat Angel Tîlvăr, citat în comunicat.
Drepturile financiare vor fi acordate în întregime pe parcursul anului 2025, inclusiv pentru luna februarie, pentru activitățile desfășurate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, precum și pentru munca suplimentară prestată peste programul normal. În cazul în care orele suplimentare nu pot fi compensate prin timp liber în termen de 90 de zile, acestea vor fi plătite conform legislației în vigoare.