
Problema schimbării statutului operațiuni militare speciale, după decizia Statelor Unite și a Germaniei de a furniza tancuri Kievului, nu este inclusă pe agenda de la Kremlin, le-a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt prezidențial rus, Dmitri Peskov. Astfel, el a comentat propunerea deputatului Dumei de Stat din Crimeea, Mihail Șeremet, de a schimba statutul operațiunii speciale ruse din Ucraina. Î
n același timp, Şeremet nu a precizat în ce fel de statut propune să fie schimbată, dar a adăugat că evenimentele au depășit deja sfera unui conflict militar convențional. ‘Nu avem inclus un astfel de subiect pe ordinea de zi, este mai indicat să clarificaţi unele detalii cu domnul Şeremet’, le-a spus Peskov reporterilor, în acest context. În același timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a adăugat că livrările de arme occidentale către Ucraina ‘indică implicarea lor directă în conflict, implicare care se află în creștere’.