BREAKING

DiverseEconomicSocialȘTIRI

Președintele Lula da Silva, fără milă cu cei care au protestat: îi numește ‘vandalii fasciști’ și dă asigurări că vor fi pedepsiți dur

Noul președinte brazilian, Luiz Inácio Lula da Silva, i-a descris pe protestatari drept “vandali fasciști” și a precizat că aceștia vor fi pedepsiți cu întreaga forță a legii. “Credem că a fost o lipsă de securitate și vreau să vă anunț că toți cei care au făcut acest lucru vor fi găsiți și pedepsiți. Vor realiza că democrația garantează dreptul la libertate și la exprimare, însă oamenii trebuie să respecte instituțiile înființate pentru a întări democrația”, informează Rador

Mii de susținători ai fostului președinte brazilian de extremă dreapta, Jair Bolsonaro, au invadat Congresul țării, palatul prezidențial și Curtea Supremă. Mulțimi de oameni costumați în culorile drapelului au depășit numeric forțele de ordine publică, amintind de asaltul asupra Capitoliului din SUA, în urmă cu doi ani. Corespondentul BBC transmite că ceea ce s-a întâmplat în Brazilia este un lucru de care s-au temut mulți după ce Lula a câștigat alegerile din luna octombrie.

La un moment dat, un polițist a fost dat jos de pe cal de către mulțimea de oameni, iar alții au spart porțile de acces către clădirea Congresului. De la victoria lui Lula, susținătorii radicaliști ai lui Jair Bolsonaro au campat în fața mai multor cazărmi din țară, susțin că alegerile au fost furate și doresc ca Armata să intervină. Ceremonia de învestire a lui Lula de săptămâna trecută a decurs pașnic, protestatarii au fost evacuați din centrul capitalei Brasilia, iar acum au revenit cu dorința de a riposta.

Related Posts