O nouă tentativă de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, respinsă în Parlament
Pe ordinea de zi a ședinței Birourilor Permanente Reunite, programată pentru ora 13:30, figurează propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României, depusă de POT și susținută de AUR și S.O.S. România. Aceasta este a doua încercare a POT de a obține un vot favorabil, după ce sâmbătă solicitarea a fost respinsă de conducerea celor două Camere.
De asemenea, în cadrul ședinței, se va analiza și notificarea transmisă de deputații Alexandrin Moiseev și Ștefan Alexandru Băișanu, care au anunțat luni că se retrag din grupul parlamentar S.O.S. România, retrăgându-și astfel și semnăturile de pe propunerea de suspendare a președintelui.
Pe agenda reuniunii se află și propunerile de dezbatere a Proiectului Legii bugetului de stat și a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025.
Luni, POT a anunțat că a redepus semnăturile necesare pentru inițierea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, documentul fiind transmis simultan atât Camerei Deputaților, cât și Senatului.
Sâmbătă seară, Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au respins cererea POT de a supune la vot în plen solicitarea de suspendare a președintelui.
„Știu că această suspendare ar trece și că inclusiv parlamentarii lor ar vota pentru, altfel ar fi lăsat-o să ajungă la vot”, a afirmat Anamaria Gavrilă, liderul POT.
La rândul său, liderul AUR, George Simion, a criticat decizia Parlamentului: „Parlamentarii puterii iau procedurile parlamentare în derâdere: nu vor să pună la vot suspendarea lui Iohannis: 16 voturi contra, 8 pentru.”
Propunerea de suspendare a președintelui României a fost respinsă de Birourile Permanente Reunite și nu a fost aprobată de conducerea celor două Camere ale Parlamentului.
Aceasta este a doua cerere de suspendare depusă în Parlament, prima fiind respinsă în weekendul trecut. În plus, Alexandrin Moiseev și Ștefan Alexandru Băișanu, doi parlamentari care au părăsit S.O.S. România, și-au retras semnăturile de pe solicitarea de suspendare.
Cu toate acestea, POT a anunțat că a reușit să strângă din nou toate semnăturile necesare, beneficiind de sprijinul POT, AUR, S.O.S. România și USR.