Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat joi că România se confruntă în continuare cu un trend ascendent al cazurilor de viroze respiratorii și gripă, atingând un record de peste 170.000 de îmbolnăviri raportate în ultima săptămână. Oficialul a anunțat, de asemenea, că în săptămâna precedentă s-au înregistrat 13 decese, numărul total al deceselor cauzate de gripă ajungând la 35, toate în rândul persoanelor nevaccinate.
„Cred că este important să comunicăm că ne aflăm în continuare pe același trend ascendent în ceea ce privește virozele respiratorii și cazurile de gripă. Avem un record, sunt peste 170.000 de cazuri înregistrate în România în această ultimă săptămână de raportare, perioada 27 ianuarie – 2 februarie”, a precizat ministrul.
Alexandru Rafila a menționat că această creștere semnificativă este însoțită de un număr mare de cazuri de gripă diagnosticate clinic, care se ridică la aproximativ 12.500 la nivel național.
„Această situație a determinat mobilizarea resurselor în cadrul direcțiilor de sănătate publică, dar și a unităților sanitare din întreaga țară. Astăzi, după mai multe întâlniri tehnice, am publicat lista centrelor unde pacienții cu viroze respiratorii pot merge pentru consultații și îngrijiri”, a explicat ministrul Sănătății.
În acest context, Rafila a subliniat necesitatea unui comportament preventiv în cazul oricărei viroze respiratorii.
„În primul rând, recomandăm populației să se adreseze medicului de familie. În cazul în care starea de sănătate se agravează sau apar simptome îngrijorătoare, sfătuim pacienții să se prezinte la centrele de permanență sau în structurile ambulatorii organizate în spitale. În situațiile mai grave, ce necesită spitalizare, pacienții vor fi direcționați către unitățile medicale corespunzătoare”, a afirmat ministrul.
Alexandru Rafila a precizat că, dincolo de măsurile medicale, evitarea aglomerației rămâne o recomandare esențială. De asemenea, utilizarea măștii de protecție de către persoanele care prezintă simptome de viroze respiratorii și care trebuie să circule în spații publice este în continuare indicată.
„Vaccinarea antigripală a fost administrată până în prezent unui număr de aproximativ 1.150.000 de persoane, conform datelor înregistrate în Registrul Național Electronic de Vaccinare. Totuși, în farmacii s-au vândut 1,7 milioane de doze de vaccin, ceea ce indică un număr semnificativ mai mare de persoane vaccinate. Această cifră este similară cu anii precedenți, dar pentru o prevenție mai eficientă, ar trebui să avem un număr dublu de persoane vaccinate, aproximativ 3,4 – 3,5 milioane, mai ales în rândul celor aflați în grupurile de risc”, a explicat ministrul.
Referindu-se la numărul de decese cauzate de gripă, Rafila a precizat:
„În săptămâna trecută s-au înregistrat 13 decese, ceea ce a dus numărul total al deceselor provocate de gripă la 35. Toate cazurile au fost raportate în rândul persoanelor nevaccinate”.
Ministrul Sănătății a mai anunțat că au fost raportate 172.877 de cazuri de infecții respiratorii, înregistrându-se o creștere de 27,2% față de aceeași perioadă a sezonului precedent.
„Cea mai semnificativă diferență se observă în comparație cu media ultimelor cinci sezoane, unde se constată o creștere de 49%. Practic, avem cu 50% mai multe cazuri decât media celor cinci ani anteriori, în această săptămână de raportare”, a subliniat ministrul.
Alexandru Rafila a mai menționat că menține un dialog permanent cu Direcția de Sănătate Publică și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov pentru a evita blocarea unităților de primiri urgențe în spitale.
„În unele spitale, gradul de ocupare este deja foarte mare, iar blocajele din unitățile de primiri urgențe sunt o provocare. Luăm măsuri pentru a preveni acest scenariu, deschizând centre ambulatorii pentru pacienți cu viroze respiratorii.
Am văzut situații similare în multe țări, atât din Uniunea Europeană, cât și în Marea Britanie, care a fost cea mai afectată de acest val de viroze. În Regatul Unit, activitatea multor unități sanitare a fost blocată. Sperăm să evităm acest scenariu, iar una dintre soluțiile implementate este deschiderea acestor centre ambulatorii, bazându-ne pe experiența din pandemie.
În ianuarie 2022, când am preluat conducerea Ministerului Sănătății, am aplicat aceeași strategie – am deschis centre ambulatorii, iar acest lucru a redus presiunea asupra spitalelor și a permis oamenilor să aibă acces și la alte servicii medicale”, a explicat ministrul Sănătății.