Politicieni ruşi afirmă că este necesară tragerea la răsundere a unor comandanţi militari, pentru moartea a zeci de soldaţi, într-un atac ucrainean cu rachetă, în Doneţk.
Unii parlamentari au pus sub semnul întrebării motivele pentru care trupele erau concentrate într-o clădire neprotejată, aproape de linia de front, unde este probabil să fi fost depozitată şi muniţie, informează Rador.
Agenţia de presă TASS a citat o sursă a poliţiei locale din această regiune ucraineană ocupată de Rusia, potrivit căreia soldaţii care şi-au folosit telefoanele mobile au divulgat, oarecum, locul cazărmii.
Acest lucru a cauzat furie în rândul bloggerilor militari ruşi, foarte activi online, mulţi dintre ei pro-război, care au criticat dur autorităţile şi comandamentul militar al Rusiei.