BREAKING

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Galați dotat cu aparatură de ultimă generație printr-o investiție realizată prin PNRR

Echipamente medicale de ultimă generație pentru Spitalul de Boli Infecțioase din Galați, achiziționate prin PNRR

Zeci de echipamente moderne au fost achiziționate pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” Galați, printr-o investiție finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noile aparaturi sunt destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale, inclusiv în cazul bacteriilor rezistente la antibiotice.

Unitatea medicală a fost dotată cu 48 de echipamente de ultimă generație, menite să îmbunătățească siguranța pacienților și a personalului medical, contribuind la prevenirea și controlul infecțiilor asociate actului medical.

Valoarea investiției depășește 6 milioane de lei, iar finanțarea a fost asigurată integral prin PNRR, proiectul fiind implementat de Consiliul Județean Galați.

„Este o investiție esențială pentru creșterea siguranței pacienților și a personalului medical. Infecțiile nosocomiale reprezintă o problemă serioasă în sistemul de sănătate, iar prin dotarea spitalelor cu echipamente moderne reducem semnificativ acest risc. Spitalul de Boli Infecțioase dispune acum de tehnologii avansate pentru dezinfecție și sterilizare, ceea ce înseamnă un act medical mai sigur și mai eficient. Vom continua aceste investiții, astfel încât toate spitalele din subordinea Consiliului Județean Galați să beneficieze de cele mai bune condiții pentru tratarea pacienților”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Această achiziție face parte dintr-un proiect extins, cu o valoare totală de peste 36 de milioane de lei, prin care toate spitalele aflate în subordinea Consiliului Județean Galați sunt dotate cu echipamente similare. Printre unitățile medicale incluse în acest program se numără:

  • Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Galați
  • Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Galați
  • Spitalul de Pneumoftiziologie Galați
  • Spitalul Orășenesc Târgu Bujor
  • Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci

Prin această inițiativă, autoritățile locale urmăresc modernizarea infrastructurii medicale și creșterea standardelor de siguranță în unitățile sanitare din județ.

Related Posts