
Poliţiştii iau în calcul un act suicidal având în vedere că tânărul se afla întins pe şine şi nu a reacţionat la semnalele sonore efectuate de mecanicul locomotivei.
“În urma cercetărilor preliminare efectuate de poliţişti a rezultat că trenul, care circula pe ruta Mizil – Roman, ar fi surprins şi accidentat un tânăr, în vârstă de 21 ani, din localitatea Horia, în condiţii ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor. Din nefericire, echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesul tânărului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.