BREAKING

Un mare producător decide să închidă fabrica din Bulgaria și să mute producția în România

Ghinionul Bulgariei se transformă într-o oportunitate pentru România. După ce o fabrică importantă din Bulgaria își închide porțile, producția va fi mutată în România, o decizie ce aduce noi investiții pe teritoriul nostru. Acesta este un semn al succesului în atragerea de capital extern, un obiectiv major pentru guvernul condus de Marcel Ciolacu.

Premierul a reacționat la vestea mutării, subliniind că „fiecare investitor câștigat este esențial pentru economie”, ceea ce evidențiază importanța acestei noi investiții.

Într-o mișcare neașteptată în regiune, Bulgaria pierde o fabrică importantă, ca urmare a deciziei Unilever de a închide unitatea de producție din Veliko Târnovo.

Unilever, gigantul britanic, a decis să mute producția din Bulgaria în România, consolidând astfel prezența sa în țara noastră. „Din punct de vedere al organizării capacităților de producție, Unilever are o activitate dinamică și își optimizează în mod constant producția prin relocarea liniilor de producție și a portofoliului în interiorul rețelei de fabrici de înghețată din Europa. Volumele realizate în Bulgaria vor fi redistribuite în cadrul acestei rețele, din care face parte și fabrica din Suceava. (…),” au explicat reprezentanții companiei, conform Economica.

Despre această mutare a vorbit și premierul Marcel Ciolacu, care a subliniat că unul dintre obiectivele sale pentru anul 2025 este atragerea unor investiții străine semnificative. „Atragerea investițiilor străine importante este o prioritate a acestui an. Mă bucur că ieri, un concern străin a anunțat relocarea fabricii din Bulgaria în România. Fiecare investitor câștigat este esențial pentru economie. (…),” a declarat Ciolacu.

Related Posts